CUPRINS:

1. Piata asigurarilor

2. Vanzarea si particularitatile acesteia in domeniul asigurarilor

3. Canale de distributie a produselor de asigurare

4. Procesul de vanzare si tehnici de vanzare in asigurari

Operatiile de asigurare, realizate pe baze contractuale, se desfăsoară intr-un cadru

care se numeste piata asigurărilor. Se foloseste această denumire deoarece aici se intalnesc cererea de asigurare venită din partea persoanelor fizice si juridice asigurabile,

dornice să incheie diverse tipuri de asigurări si oferta de asigurare, sustinută de organizatii specializate, autorizate să functioneze in acest domeniu si capabile, sub raport

financiar, să desfăsoare o astfel de activitate.

In prezent asigurarea a devenit o ramură importantă a economiei nationale.

Procentul de asigurare in PIB poate să ajungă pană la 15 % si este in general, cu atat mai

ridicat, cu cat tara considerată a atins un nivel de dezvoltare economică mai mare. In

acest sens, se poate spune că procentul de asigurare in economia unui stat este măsura

dezvoltării acestei economii.

O problemă legată de piata asigurărilor se referă la dimensiunea acesteia.

Elementul hotărator care defineste dimensiunea unei astfel de piete, il constituie cererea

de asigurare determinată pe de o parte de puterea economică a persoanelor fizice si juridice asigurabile, iar pe de alta, de convingerea acestora de utilitatea asigurării

mijlocite de organizatiile specializate.

Cererea de asigurare se concretizează in contracte de asigurare dupa confruntarea

ei cu oferta. In final, mărimea pietei de asigurare se exprimă cu ajutorul mai multor

indicatori precum numărul de contracte incheiate in perioada de referintă, numărul

politelor active, valoare anuală a primelor de asigurare, cuantumul sumelor asigurate in

perioada de referintă si valoarea totală a angajamentelor asumate de societătile de

asigurare la un moment dat.

Oferta de asigurare este prezentată de societătile comerciale de asigurare cu

capital privat, de stat sau mix, de organizatii mutuale de asigurare si de tontine.

Societătile comerciale de asigurare, indiferent de forma de proprietate urmăresc

realizarea de profit si sunt obligate să se incadreze in prevederile legale privitoare la

marimea capitalului social subscris si vărsat, modul de tinere a evidentei activitătii

desfăsurate, etc.

Organizatiile de tip mutual efectuează operatiuni de asigurare pentru membrii lor,

avand la bază principiul mutualitătii. Aceste tipuri de organizatii nu urmăresc obtinerea

de profit. Fiecare membru are dublă calitate: de asigurat si de asigurător.

Tontinele, denumire preluată după numele bancherului italian Lorenzo Tonti, sunt

asociatii contituite pentru o perioadă determinată de timp, in decursul căreia membrii

varsă la fondul comun o cotizatie anuală, care variază in functie de varstă. La expirarea

termenului, suma stransă de-a lungul anilor se imparte intre membrii supravietuitori.

Activitatea din domeniul asigurărilor de bunuri, persoane si răspundere civilă,

desfăsurată in tara noastră, se intinde pe o perioadă de peste 126 de ani si poate fi

impărtită in 3 etape distincte: prima a inceput in 1871 si s-a incheiat in 1948, perioadă in

care au inceput să se infiinteze societătile romanesti de asigurări, prima fiind denumita

„Dacia”. A doua etapa o constituie perioada 1949 – 1990: societătile de asigurări trec in

proprietatea statului cu toate activele si pasivele lor. In 1952 a fost organizată Administratia asigurărilor de stat – ADAS cu capital intergral roman, institutie

specializată in operatiuni de asigurări, reasigurări si comisariat de avarie. Cea de-a treia

etapa incepe o data cu anul 1990, fiind adoptate noi reglementări, printre care cele privind

constituirea, organizarea si functionarea societătilor comerciale din domeniul asigurărilor,

asigurărilor de persoane, bunuri si răspundere civilă, infiintarea unor societăti comerciale

pe actiuni in domeniul asigurărilor, atributiile Oficiului de supraveghere a activitătii de

asigurare si reasigurare, etc.

Dupa anul 1990, in piata romaneasca a asigurărilor, au apărut foarte multe

societăti de intermediere in asigurări (in anul 2000 activand peste 800 de societăti), care

jucau rolul de agenti dar si de brokeri de asigurări (in fapt, brokeri de asigurare fiind

numai cateva societati). Termenul "broker de asigurare" a fost introdus de Legea 32/2000

privind societatile de asigurare si supravegherea asigurarilor. La inceputul anului 2002,

erau autorizate sa functioneze 105 societati de brokeraj in asigurari.

Societatile se confruntă cu un proces intens de făramitare a activitătii de asigurare

datorită numărului mare de societăti care nu au o capacitate financiară suficientă pentru a

sustine riscurile cu care se confruntă potentialii asigurati. Astfel in 1993, erau 15 societăti

de asigurare, iar in 2003 au ajuns la un număr de 74. Societatile care vin cu noutati pe piata sunt cele străine si incep să constitie o concurentă serioasă pentru cele romanesti.