CUPRINS :

1. De la criza la conflict

2. Tipologia si structura starilor conflictuale

3. Comunicarea in starile conflictuale

4. Studiu de caz : Batalia burselor si marile fuziuni ale anului 2006

Conflictul se desprinde ca o formă de opozitie centrată pe adversar, bazată pe incompatibilitatea scopurilor, intentiilor si valorilor părtilor oponente. Astfel conceptul de stare conflictuală poate desemna în sens larg neîntelegeri, ciocniri de interese, certuri, discutii violente, dezacorduri. Toată această enumerare este de fapt o consecintă nefastă si nedorită, cu sigurantă, a existentei a cel putin două puncte de vedere cu privire la: opinii, interese, scopuri, doleante, credinte, convingeri, sentimente, valori.

Stării conflictuale îi este specifică într-o fază incipientă un dezacord. Acesta nu pare să fie grav, întrucât relatiile interumane nu ar mai însemna nimic dacă întreaga noastră viată s-ar desfăsura sub auspiciile unei monotonii în care niciodată identitatea si impresionanta diversitate umană nu ar mai avea nici un cuvânt de spus. Acest dezacord însă nu ar mai fi demn de luat în seamă ca o importantă trăsătură a conflictului dacă nu ar avea la rându-i anexată o fază superioară, proprie, de alimentare si întetire a dezacordului initial, izbucnit din motive mai mult sau mai putin întemeiate. Alimentarea dezacordului va face ca relatia existentă între cele două sau mai multe părti să se îndrepte cu pasi siguri către o ruptură totală. Aceasta apare practic ca inevitabilă, deoarece, dacă ar fi existat cea mai mică intentie de aplanare din partea vreunei părti, cu sigurantă că nu ar mai fi avut

loc o alimentare a dezacordului. În sfârsit, când cele din urmă canale de comunicare au fost anihilate, nu mai poate fi vorba decât de o confruntare, care va putea fi materializată activ, prin încercarea de schimbare a ordinii anterioare, sau, pasiv, prin întreruperea definitivă a oricăror relatii pe viitor, asa cum se poate observa în graficul 1 din anexa 1.

Conflictul face parte din cotidian nu din exceptional. Viata niciunuia dintre noi nu poate avea o rigoare atât de mare pentru ca mai devreme sau mai târziu individul respectiv să nu fie nevoit să se confrunte cu cea mai usoară formă posibilă a vreunui conflict. Nu se poate evita inevitabilul, dar printr-o minimă pregătire, se poate

anticipa si întâmpina asa cum se cuvine.

După cum am observat, la baza conflictelor stă cel mai adesea o criză locală, aparent independentă de structura sistemului, care este tratată neadecvat si degenerează datorită dezacordurilor initiale alimentate, după cum se poate observa în figura din Anexa 2. Uneori însă, în ciuda tuturor eforturilor, a ordinii, disciplinei si corectitudinii conflictele vor izbucni. În permanentă este nevoie de o nouă ordine, la a cărei trecere se vor înregistra în permanentă tensiuni si conflicte. În sprijinul acestor afirmatii se poate face apel la etimologia cuvântului „criză”. În limba greacă „crisis” desemnează

termenul pentru decizie. În limba chineză există două ideograme referitoare la acest cuvânt, una desemnând pericolul, cealaltă oportunitatea. Cu alte cuvinte: în caz de pericol subzistă oportunitatea de a lua o decizie, iar deciziile sunt hotărâri care au menirea să intervină în sensul stabilirii unei interventii, atunci când situatia o cere.