1. încercare de abordare a functiilor mass-media
Au existat, din partea unor cercetători, tentative de imaginare a unei societăti moderne în absenta
mass-media. Acestia au recunoscut că, desi critic al comunicării de masă, văzându-i acesteia numai
neajunsurile, numai bilele negre, nu poti imagina, în chip cu totul serios, existenta umană, de acum si din viitor, altfel decât însotită, ori chiar profund influentată, de către mass-media. Mass-media, studiate cel mai adesea printr-o grilă interpretativă generată de conceptul multifunctional numit schimbare, pot fi
considerate ca fiind importante instrumente ale stabilitătii unei societăti. În istorie, se poate costata că,
desi au suferit continuu ameliorări, modernizări ori chiar salturi tehnologice, mijloacele de comunicare de
masă, pe importante perioade de timp, n-au fost transformate radical, constituind sisteme relativ stabile.
Iar această stabilitate a sistemului mass-media este un corolar al capacitătii sale continue de a oferi
functii necesare existentei si reproducerii sistemului social. Functiile pe care sistemul mass-media le oferă la nivel social consolidează, deci, stabilitatea sa si, atâta vreme cît societatea le reclamă drept necesare, cu oricâte shimbări tehnologice ale unor mijloace, cu oricâte modificări impuse de noi realităti stiintifice dedicate comunicării, sistemul mediatic va supravietui.

Cursuri Asigurari
