Înainte de aparitia capitalismului, de-a lungul întregii istorii, toate tările – inclusiv civilizatiile cele mai înfloritoare – semănau cu ceea ce în prezent poartă numele de Lumea a Treia. Era o lume în care oamenii se năsteau în chip ‚natural’,  strict biologic, aproape ca animalele, si mureau, în medie, înainte de împlinirea vârstei de treizeci de ani, victime ale foametei periodice, ale epidemiilor provocate de subalimentatie si ale imemorialei tiranii a Sacrului, adică a Puterii. Era o lume a penuriei, preistoria economiei.

Functia istorică cu totul inedită a capitalismului a fost, timp de aproximativ trei sute de ani, aceea de a determina atenuarea penuriei, a foamei si a tiraniei. Această revolutie a început în tările de traditie iudeo-crestină. Ea s-a răspândit, s-a amplificat si s-a accelerat, în secolul XX, si în Extremul Orient, întemeindu-se pretutindeni, pe acelasi sistem institutional cu bază trinitară : capitalismul, adică libera stabilire a preturilor pe piată si libera proprietate asupra mijloacelor de productie ; drepturile omului, începând cu libertatea constiintei ; evolutia progresivă către separatia puterilor si democratia.

Evolutia societătii umane către capitalism se întinde pe mai multe secole, fiind un proces complex, în care formarea burgheziei (negustoresti si bancare) s-a îmbinat cu afirmarea ideii nationale si cu constituirea statelor moderne, cu extinderea schimburilor si dominatia europeană la scară mondială, cu dezvoltarea tehnicilor de transport si de productie, cu instituirea unor noi moduri de productie si aparitia noilor mentalităti.

Prima etapă a acestui lung drum este marcată de cucerirea si jefuirea Americii în secolul XVI, iar cea de-a doua de ascensiunea si afirmarea burgheziei în secolul XVII. La capătul acestui drum către capitalism, întins pe mai multe secole, capitalul, ca raport social de dominare în vederea obtinerii plusvalorii, nu a ajuns încă nicăieri la deplina sa maturitate. Asadar, numai în perspectiva înfloririi sale ulterioare, se poate vorbi de ‚capitalism cămătăresc’, de ‚capitalism comercial’, de ‚capitalism negustoresc’ sau de ‚capitalism manufacturier’.

Pentru toate formatiunile sociale europene în cadrul cărora se va dezvolta capitalismul, modul principal de extorsiune a surplusului de muncă a rămas de natură ‚tributară’ : dări de diverse feluri si sub multiple forme, pe care le suportă tărănimea si de care beneficiază nobilimea, Biserica si statul monarhist.

Lor li se adaugă afluxul de bogătii rezultat din jefuirea Americii, extorsiunea surplusului de muncă obtinut pe baza negotului cu sclavi din Africa, dezvoltarea în cele două Americi a sectoarelor minier si agricol, bazate pe muncă fortată ori sclavie, practic, pe exploatarea brutală a băstinasilor africani si americani. Cele două surse de valoare ce conduc la îmbogătirea burgheziei din Europa sunt comertul cu mărfuri si comertul cu bani.

Înfiintarea de manufacturi, dirijarea muncii mestesugarilor de către negustoriifabricanti, care le impun propriile lor legi, aparitia primelor fabrici constituie inceputul instaurării unui nou mod de productie, care organizează întreaga activitate productivă în vederea creării unei valori suplimentare, pe baza căreia se va putea realiza profitul. Însă, procesul a rămas în această etapă într-o formă embrionară, de tatonare, manifestându-se numai pe arii foarte înguste, sectoriale sau geografice.

Aceste surse ale valorii au făcut posibile două forme principale de acumulare : o acumulare de stat (drumuri, canale, porturi, flotă, dar si manufacturi regale) si o acumulare burgheză (bani, metale pretioase, diamante, mărfuri, nave, dar si mijloace de productie si manufacturi).