De ce a apărut fascismul în Italia ? este o întrebare centrală pentru cei care se ocupă de analiza secolului XX. Faptul că fascismul s-a afirmat mai întâi în Italia, precedând cu mai mult de 10 ani nazismul în Germania, a făcut ca acestei probleme să i se acorde o si mai mare atentie.

Istoricii cu convingeri liberale consideră că fascismul este o aberatie si un accident nefericit al istoriei italiene. Progresul real al statului liberal din 1870 – consolidarea unitătii Italiei, cresterea economică, reforma socială, regimul parlamentar – a fost distrus de socul primului război mondial si de cumplitele lui urmări sociale si economice. Pentru acesti analisti, regimul pre-fascist a reprezentat o perioadă de stabilitate.

Pentru istoricii de stânga, fascismul a fost rezultatul esecului total al noului stat italian. În viziunea lor, regimul liberal a fost impus poporului italian, iar acest regim nu a făcut nici o încercare să reprezinte masele sau să le implice în viata politică. Regimul liberal, departe de a asigura libertăti politice, a folosit cu bună stiintă represiunea împotriva protestelor populare, în timp ce politica era accesibilă numai unei elite bogate, care nu se consacra binelui public, ci urmărea mai degrabă puterea personală si câstigul financiar.

Istoricii de stânga consideră că afirmarea fascismului în Italia s-a datorat în mare măsură complicitătii liberale, acordând o mare importantă faptului că regele, sfătuit de fruntasii liberali, i-a cerut lui Mussolini să devină prim-ministru si că, în primii ani, Mussolini a fost sprijinit de majoritatea liberalilor.

O scoală radicală (din care face parte Denis Mack Smith, istoric important care s-a ocupat de istoria modernă a Italiei) pune la îndoială punctul de vedere liberal asupra Risorgimento-ului si unificării Italiei ca fiind o mare miscare populară natională, afirmând că, de fapt, majoritatea populatiei era indiferentă fată de lupta pentru ‚libertate’, nejucând nici un rol în unificare.

În consecintă, regimul liberal a fost regimul unei minorităti, al unei elite liberal-conservatoare care credea si lupta pentru unitatea Italiei, dar care nu avea încredere în proprii conationali. Guvernul liberal nu a reusit să implice masele în problemele noului stat, dar slăbiciunea regimului s-a combinat cu atitudinea necooperantă a catolicilor, precum si cu retorica revolutionară a stângii. Astfel, vina pentru aparitia fascismului, nu o poartă numai liberalii.

Dacă esecul liberalilor si ascensiunea fascismului reprezintă problema centrală, o problemă la fel de importantă este si cea privitoare la natura fascismului. Alte întrebări fundamentale sunt : Cât de ‚nou’ sau ‚unic’ a fost fascismul ? Cine erau sustinătorii lui ? Cât de adânc a pătruns fascismul în economia si societatea italiană ? Primul război mondial a avut consecinte devastatoare pentru regimul liberal si pentru întreaga Italie. La 10 ani după intrarea Italiei în primul război mondial, regimul liberal s-a prăbusit si a fost înlocuit de o dictatură fascistă. Problema istorică principală a fost să se explice felul în care fascismul, apărut ca ideologie abia în 1919 si nesemnificativ politic până în 1921, a reusit să distrugă un sistem politic care dura de 50 de ani. În ce măsură primul război mondial si problemele economice si sociale pe care acesta le-a generat au dus la căderea liberalismului ? Să fi fost oare personalitatea charismatică si abilitatea politică ale lui Benito Mussolini un factor crucial în prăbusirea regimului sau aceasta s-a datorat mai mult incompetentei si incapacitătii liberalilor de a lua decizii ?