1. Caracterizarea miscãrilor sociale
Miscãrile sociale sunt actiunile unor persoane care s-au organizat pentru a promova o schimbare socialã sau pentru a rezista unei astfel de schimbãri. Într-o altã definitie, o miscare socialã este orice actiune socialã/ colectivã ce urmãreste sã impunã schimbãri – variabile ca importantã – în structura socialã si/ sau politicã, apelând frecvent, dar nu în mod exclusiv, la mijloace neinstituŃionalizate.
Miscãrile sociale constituie fenomene de sine stãtãtoare, vãzute însã din perspective diferite:
− în Europa au fost vãzute mult timp doar ca o manifestare secundarã, chiar un subprodus al conflictelor de clasã;
− sociologia americanã le integreazã în perspectiva mai cuprinzãtoare a comportamentului colectiv.
Caracteristicile esenŃiale ale miscãrilor sociale sunt urmãtoarele:
• au o dezvoltare procesualã. Astfel, unii autori (BLUMER, TILLY) au identificat patru etape în ciclurile lor de viatã:
1. aparitia. Ca reactie la o necesitate nesatisfãcutã, un mic grup de oameni identificã problema si se mobilizeazã pentru actiune;
2. asocierea – mai multi indivizi devin interesati de activitãtile micului grup initial, i se asociazã, apare un mic grup conducãtor;
3. birocratizarea – actiunea devine organizatã; reguli, proceduri si roluri specializate; structurã ierarhicã (conducãtori si adepti); organizatii, filiale etc;
4. declinul – prin realizarea scopurilor, prin frictiuni interne, prin cooptarea liderilor de cãtre putere etc.
• miscãrile sociale au deci o ideologie, un ansamblu de idei care justificã o anumitã organizare; ideologia poate avea diferite grade de coerentã, de claritate etc;
• miscãrile sociale dispun de o anumitã tacticã – activitãti precise prin care se urmãreste atingerea unui scop, inclusiv mobilizarea sprijinului simpatizantilor si câstigarea unor noi adepti;
• exprimã deci un protest si sunt orientate spre schimbare socialã (inovatie sau restauratie);
• nu au, cel putin la început si nu toate, un scop politic, fiind departe de telul cuceririi
puterii în stat; orice miscare socialã este însã, într-o anumitã mãsurã, politicã si aceasta cel putin prin implicatii;
• logica lor protestatarã le poate duce la un conflict cu autoritãtile publice;
• recurg frecvent la modalitãti de protest neinstitutionalizate.

2. Analiza miscãrilor sociale
2.1. Factorii determinanti ai miscãrilor sociale pot fi:
• obiectivi: perimarea istoricã a unor forme de organizare socialã, agravarea disparitãtilor sociale si a deosebirilor de interese, blocarea structuralã care împiedicã  anumite categorii sociale sã-si satisfacã interesele; dezorganizarea socialã datoratã unor conditii interne sau externe, crizele economice, politice sau culturale, deteriorarea conditiilor de viatã s.a.;
• subiectivi: nemultumirile sociale care apar din privarea relativã si din perceperea injustitiei sociale, accentuarea sentimentelor de frustrare, confuzie, neliniste, nesigurantã, difuzarea si acceptarea unor noi valori sociale, aparitia unor ideologii care justificã si directioneazã miscãrile sociale etc.
2.2. Clasificare si analizã
• Clasificarea se face dupã mai multe criterii:
→ sens: − miscãrile ce urmãresc producerea unei schimbãri;
− miscãri de rezistentã;
→ profunzime: − protestatare;
− reformatoare;
− revoluŃionare;
→ posibilitãti de realizare a obiectivelor: − cu obiective realizabile;
− utopice;
→ influenta exercitatã asupra dinamicii societãtii: − utopice;
− de rezistentã;
− protestatare;
− reformatoare;
− revolutionare.