Tema 1
PSIHOLOGIA SOCIALĂ – DEFINIRE, ISTORIC,
DOMENII DE APLICABILITATE
1.1. Câmpul de preocupări al psihologiei sociale În cursul său de Psihologie socială (Alba Iulia, 2002), Petru Ilut, ne sugerează faptul că în conturarea preocupărilor unei discipline stiintifice un inventar al definirii acesteia constituie un punct de plecare important. Sunt retinute astfel definitiile următoare:
[psihologia socială este] “acea ramură a stiintelor sociale ce încearcă să explice cum societatea influentează cognitia, motivatia, dezvoltarea si comportamentul indivizilor si cum aceasta, la rândul ei, e influenŃată de indivizi” (D. Cartwright).„psihologia socială studiază cum gândurile, simtămintele si comportamentele indivizilor sunt influentate de ceilalti oameni” (S. Taylor).
[psihologia socială ] „se focalizează asupra comportamentului social - cum oamenii interactionează între ei si gândesc unul despre altul” (R. Baron).
[psihologia socială este] studiul interactiunii comportamentelor si proceselor psihice umane”; ea studiază totodată „rezultatele acestei interactiuni: stările si procesele psihice colective, situatiile de grup, personalitatea” (S. Chelcea)
La acestea profesorul clujean adaugă propriul său mod de definire:
„psihologia socială vizează felul în care contextele micro-, mezo- si macrosocioculturale afectează continutul proceselor psihice si comportamentele indivizilor si felul în care iau nastere, se structurează sau se modifică contextele socioculturale, în special cele micro- si mezo- prin interactiunea mental-emoŃională si comportamentală a acestora”.
După R. Baron, Petru Ilut retine aceste trei principale trăsături ale psihologiei sociale:
1) StiinŃificitatea psihologiei sociale - termenul „stiintă” nu se referă numai la domenii foarte bine constituite si avansate ale cunoasterii, cum ar fi fizica, chimia, biologia („stiinŃe tari”), ci si la investigarea unor subiecte precum dragostea, mariajul, prejudecătile, atitudini faŃă de viată si lume si multe altele;
2) Psihologia socială se centrează asupra comportamentelor (sociale) individuale. Fenomene ca altruismul si agresivitatea, mariajul si divortul, prejudecătile si discriminarea sunt determinate social si se petrec în contexte culturale specifice, dar până la urmă indivizii concreti sunt cei care iubesc, se căsătoresc, divortează si au prejudecăti. Psihologia socială se focalizează asupra conduitelor persoanelor în diverse situatii si aranjamente sociale, pe când sociologia, chiar dacă vizează multe
fenomene comune cu psihologia socială, se concentrează asupra grupurilor si societătii de ansamblu, si nu asupra individului.
De exemplu, P. Ilut face referiri la faptul că atât psihologii sociali, cât si sociologii studiază agresiunea umană, dar în timp ce primii au în vedere factorii care fac ca anumiti indivizi să comită acte de agresiune (frustrarea si mânia provocate de o altă persoană, proasta dispozitie), sociologii se interesează de cauzele societale (sărăcie, scolaritate redusă etc.).
3) Psihologia socială examinează cauzele multiple ale comportamentelor si gândirii sociale.
Fiecare stiintă aproape are o problemă fundamentală pe care si-o asumă spre rezolvare. Pentru reputatul psihosociolog francez
S. Moscovici, reŃine Petru Ilut, problema fundamentală a psihologiei sociale este si a fost conflictul dintre individ si societate,felul în care el rezistă la presiunile majoritătii, opozitia dintre lider si grupul său, discutiile din cadrul unui grup în vederea luării unei decizii si altele de acest fel, iar obiectul mai concret este dat de fenomenele ideologice (cognitii si reprezentări sociale) si de fenomenele de comunicare socială (schimburile de mesaje lingvistice si nonlingvistice).
Sunt identificate, ne semnalează P. Ilut, patru niveluri de analiză ale psihologiei sociale:
- primul ar fi reprezentat de procesele psihice „ intrapersonale”, care se referă la modul organizare a experienŃei individuale cu privire la lumea socială;
- al doilea nivel îl constituie dinamica relatiilor interpersonale si ia în considerare structuri si procese care au loc între indivizi ca actori intersanjabili;
- al treilea nivel acoperă perimetrul unui grup si se referă diferentele de status si roluri, ce se reflectă în interacŃiuni situationale în care indivizii nu sunt intersanjabili, iar relatiile nu sunt totdeauna simetrice (relatii de putere, de exemplu sef - subaltern, părinte - copil);
- al patrulea nivel de analiză este cel al relatiilor intergrupale, în care se relevă importanta functionării ideologiilor sociale, a unor norme si reprezentări asupra comportamentelor grupale si individuale.
I. Radu (1994), retine P. Ilut, înscrie în problematica psihologiei sociale patru dimensiuni:
cea a persoanei în context social, trăsăturile de personalitate si în bună măsură caracteristice inteligentei si ale altor aptitudini fiind determinate si desfăsurându-se în segmente ale realitătii sociale;
aceea a relaŃiilor interpersonale si grupul mic, autorul arătând că scena vieŃii noastre cotidiene o formează grupul mic, inclusiv ipostaza lui de relatii diadice (cuplul conjugal, prietenia etc.).
cea care vizează fenomene socio-psihologice în grupuri mari (natiuni, clase sociale, grupuri de vârstă si profesionale etc. si se referă la teme cum ar fi psihologia popoarelor sau etnopsihologia, multimi si episoade de masă, informarea colectivă si opinia publică, reprezentările colective; cercetările interculturale, psihologia socială studiind fenomene generale, dar si variatii interculturale.