FLORI DE MUCEGAI este un poem scris de Tudor Arghezi si deschide volumul de
versuri cu acelasi nume,publicat in anul 1931.Arghezi este un poet modernist,fapt
remarcat si in tematica, inovatia stilistica,originalitatea ideatica si literara regasite in
opera sa,in speta volumul FLORI DE MUCEGAI.Intregul volum de versuri mai sus
mentionat se inspira din atmosfera sumbra a universului carceral si a captivitatii
scriitorului in inchisoarea Vacaresti.
ARS POETICA.Flori de mucegai este un poem manifest despre VIZIUNEA
INFERNULUI UMAN vezi E.Simion.
Flori de mucegai este o arta poetica nu numai pentru ca inaugureaza
volumul omonim de versuri,dar si pentru ca Arghezi isi exprima in acest poem ideile
filozofice,literare si estetice pe care le dezvolta ulterior in intreaga opera.Este o ARS
POETICA deoarece in poemul Flori de mucegai se regasesc conceptia despre arta si
conditia artistului-creator,tematica universului claustral,ESTETICA URATULUI-o
doctrina estetica ce promoveaza utilizarea unor termeni din sfera cotidianului si a
banalului ,termeni ce prezinta categorii negative precum uratul, grotescul,trivialul,
bufoneria.Oximoronul din titlul poemului-flori de mucigai-reprezinta asocierea a doi
termeni opusi ,floarea sugerand puritate,mucegaiul invocand putrefactia.Utilizarea acestui
oximoron vine sa completeze optiunea lui Arghezi pentru estetica uratului.

TEMA . Desi evoca atmosfera detentiei,a revoltei si a suferintei umane datorate unei
captivitati injuste,poemul arghezian se refera,in fapt la truda creatiei desfasurate chiar si
in asemenea conditii vitrege.

STRUCTURA.Poemul este alcatuit din doua strofe asimetrice,1.strofa polimorfa,
2.catren.
Strofa intai evoca o experienta limita,artistul fiind privat de libertate(in
singuratate) si de conditiile minime necesare desfasurarii actului creatiei(in absenta
hartiei si a tocului artistul scrie pe un „parete de firida goala”, pe „tencuiala”, folosind ca
unelte de scris „unghia” si ulterior „unghia cereasca”.Enumerarea numelor
evanghelistilor Luca, Marcu,Ioan respctiv a simbolurilor din sfera zoomorfa cu care
acestia sunt asociati –taurul,leul,vulturul- semnifica pe de o parte chemarea inspiratiei
divine prin invocarea numelor si simbolurilor divine si pe de alta parte conditia artistului
care este captiv fizic si spiritual,caci insesi nevoile ce se refera la senzatiile vitalefoame,
sete-ajung la o forma paroxistica,la extinctie-„De sete de apa”_ „Si de foame de
scrum”.IN aceste conditii potrivnice,actul creator isi pierde dimensiunea limitei
temporale”stihuri fara an”, exprima iminenta mortii”stihuri de groapa”,trece prin stari
contradictorii ca singurate,disperare,sterilitate”Cand mi s+a tocit unghia ingereasca----
Am lasat+o sa mai creasca-----Si nu a mai crescut-Sau nu am mai cunoscut”,
speranta(vezi sintagma „unghia ingereasca”). [....]