a. Pielea este principalul nostru organ al frumuseţii, plăcerii şi senzulităţii. Este cel mai întins organ al corpului uman, reprezentând 12-16% din greutatea acestuia. Bariera pielii are o funcţie duală: trebuie să protejeze corpul împotriva invaziei microorganismelor şi să împiedice uscarea acestuia. Această barieă trebuie să rămână deschisă şi permeabilă pentru a permite schimburile de căldură, aer şi fluide. Pielea acţionează ca un organ de simţ pentru delicatul simţ tactil. Ea reglează temperaatura corpuli prin evaporarea apei. Ea se reînoieşte la fiecare 27 de zile şi produce continuu o învelitoare protectivă cornoasă din proteine dure (cheratinizare) şi separă straturile extern de celule moarte (exfoliere).
b. Structura
Din punct de vedere tehnic pielea are 3 straturi epiderma, derma (stratul mijlociu) şi ţesutul subcutanat sau stratul bazal. Suprafaţa exterioară –epiderma- e alcătuită din celule moarte, dure şi aplatizate. Dedesubtul acesteia sunt celule vii care sunt întrucâtva mai mari iar în straturile mai profunde ale pielii celulele sunt mari şi mai rotunde. În stratul bazal sunt celule tinere în creştere şi împing celelalte celule către suprafaţă. O dată cu această împingere către suprafaţă celulele devin aplatizate şi îşi pierd conţinutul de apă prin presiune şi deshidratare.
Epiderma
Este cel mai subţire strat al pielii de maximum 1 mm. Este mai gros la nivelul palmelor şi labei piciorului şi subţire la nivelul pleoapelor ochilor. Epiderma produce de asemenea păr şi unghii. Epiderma constă din trei tipuri de celule interconectate: keratinocitele (produc keratina), melanocitele (produc melanina ce ne protejează de radiaţiile UV) şi celulele Langer Hans care fac parte din sistemul imun şi interceptează substanţele străine ce încearcă să treacă prin piele. Epiderma în sine formează 4 straturi distincte de grosime aproximativ de 0,25 mm: stratul extern sau stratul cornos conţine celule moarte, rigide, iar cele trei straturi inferioare sunt numite stratul germinativ ce produce milioane de noi celule în fiecare zi. Cele mai importante tipuri de substanţe de protecţie sunt keratina şi lipidele pielii. Stratul exterior este format din 15-20 de straturi de celule cornoase (conţinând în special keratină) înmagazinate într-o matrice de lipide ale pielii. O reţea nervoasă numeroasă face din epidermă un organ senzitiv important.
Dermă
Derma sau stratul intern, mai este numită şi pielea adevărată. Dermul constituie aproximativ 90% din masa pielii, furnizează suportul nutriţional şi structural pentru epiderm. Dermul conţine mulţi dintre componenţii majori care asigură funcţionalitatea şi sănătatea pielii. Dermul se compune dintr-un ţesut conectiv dens şi neregulat. Acesta conţine de asemenea mici vase de sânge, glande sebacee, fibroblaşti şi nervi. Acest strat conţine celulele speciale care repară pielea, fibroblaştii care sintetizează colagenul şi elastina. Dermul conţine de asemenea glande sebacee care secretă uleiul special protectiv pentru piele şi păr - sebumul - şi glande dulci care răcesc corpul. Aceste glande furnizează mantaua acidă care este învelitoarea protectoare naturală a pielii. Supraproducţia glandelor sebacee care se întâmplă des în adolescenţă conduce la formarea coşurilor şi punctelor negre. Derma este stratul care absoarbe majoritatea substanţelor ce penetrează în piele. Elastina oferă pielii
flexibilitate şi durabilitate. Colagenul este o proteină care contribuie la fermitatea pielii şi care poate fi considerat oţelul structural al pielii. Acestea sunt proteinele responsabile pentru elasticitatea, tonusul şi textura pielii. Glicozoaminoglicanii şi proteoglicanii menţin apa în piele şi sunt adevăratele hidratante ale pielii.
Din punct de vedere chimic structura sa aproximativă este: apă - 70.0%, proteine - 25.5%, lipide - 2.0%, minerale - 0.5%.
Ţesutul subcutanat este cel mai profund strat al pielii compus în principal din grăsime. El controlează funcţiile pielii de hrănire, excreţie şi schimbul de căldură. Celulele cheie sunt adipocitele care furnizează energie şi absorb şocurile protejând de traumele mecanice. Straturi fine musculare se găsesc de asemenea iar contracţia lor produce uneori ceea ce se numeşte laba gâştii (la ochi).
Fermitate, elasticitate şi hidratare
Colagenul şi elastina sunt proteinele responsabile de elasticitate, tonus şi textura pielii. Glicozoaminoglicanii (mucopolizaharide) şi proteoglicanii menţin apa în piele şi acestea sunt adevăraţii hidratanţi ai pielii. În contrast hidratanţii cosmetici acoperă pielea cu o barieră impermeabilă pentru apă cum ar fi petrolatum sau uleiurile grele. Acestea în mod artificial încetinesc pierderea de apă prin tegument şi oferă pielii o aparenţă temporară de umplere, plenitudine.
Moleculele majore ale pielii
Colagenul formează reţeaua structurală a pielii şi este cea mai abundentă proteină din corp. Este compusă în principal din glicină, prolină şi hidroxiprolină (aminoacizi). Este una dintre cele mai tari proteine din natură şi oferă tărie şi durabilitate. Cu vârsta colagenul începe să se deterioreze şi determină apariţia pielii subţiri şi căzute. Elastina este similară cu colagenul dar este mult mai elastică şi menţine elasticitatea pielii. Este compusă din doi aminoacizi unici. Cele două proteine permit pielii să se întindă şi să revină la forma iniţială. Cu vârsta elastina se rupe şi cauzează ridurile. Glicozoaminoglicanii conţin zaharuri speciale care au o capacitate crescută de a lega apa. Ei sunt construiţi în lanţuri de zaharuri care menţin apa cum ar fi acidul hialuronic, keratin-sulfatul etc. Proteoglicaniii sunt molecule mari care sunt ataşate glicozoaminoglicanilor. Proteoglicanii sunt glicozoaminoglicani liniari.
Colagenul şi elastina în cosmetice nu au efect pentru piele. Colagenul şi elastina sunt de multe ori încorporate în cosmetice fiind de origine bovină sau aviană. Nici una nu este capabilă să penetreze pielea datorită mărimii moleculei lor. Uneori fragmente sau părţi ale acestor molecule sunt utilizate dar nici aceste fragmente nu pot penetra pielea. Aceste produse însă pot produce alergii şi mai rău pot conţine fragmente denumite prioni ce declanşează boala vacii nebune. Unele proteine sunt hidrolizate şi sunt încorporate în produse de păr şi piele dar datorită ruperii acestora în fragmente sursa de proteine este lipsită de importanţă.
pH-ul pielii
pH-ul pielii este un termen chimic ce se traduce prin “potenţial de hidrogen” şi se foloseşte la măsurarea gradului de aciditate sau alcalinitate din straturile exterioare ale pielii.
Se măsoară pe o scară cu un interval de la 0 la 14 unde mijlocul acestui interval (7) reprezintă neutralitatea (nici acid, nici alcalin).
O gradaţie sub 7 indică aciditatea, iar una superioară lui 7 alcalinitatea.
pH-ul normal al pielii este undeva între 4,2 şi 5,6.
Acesta diferă de la o parte a organismului la alta, şi în general pH-ul pielii este mai scăzut (mai acid) la bărbat decât la femeie.
Mantaua acidă, combinaţia de sebum şi transpiraţie protejează suprafaţa pielii faţă de atacul şi distrugerile provocate de factori de mediu cum ar fi soarele şi vântul şi totodată previne deshidratarea.
Mantaua acidă împiedică dezvoltarea bacteriilor şi ciupercilor dăunătoare pielii.
Acneea, alergiile şi alte probleme ale pielii devin mai severe când aceasta e prea alcalină.
Tenurile iritate şi cu eczeme tind să aibă un pH mai alcalin şi prin spălarea cu săpun această alcalinitate poate creşte şi ca urmare se măreşte potenţialul de iritare şi infecţie.
Îmbătrânirea şi pielea afectată negativ de soare
Pe parcursul îmbătrânirii glandele sebacee sunt mai puţin active şi pielea devine mai uscată.
Pielea devine mai sensibilă prin folosirea de săpunuri aspre şi dezinfectanţi care pot dăuna mai uşor pielii.
Avem un strat natural de grăsime numit sebum produs de glandele din piele.
Când acesta este eliminat prin folosirea frecventă de agenţi ce usucă pielea, cum ar fi săpunul, rezultatul este crăparea şi cojirea. La apariţia eventualelor crăpături pielea devine mai susceptibilă la iritare şi inflamare.
Printre factorii de zi cu zi ce pot provoca uscarea pielii sunt săpunurile dure, băile lungi fierbinţi sau duşurile frecvente.
În societatea modernă mulţi oameni exagerează în privinţa curăţirii pielii.
Îmbătrânirea şi pielea foto-îmbătrânită
Ce se întâmplă când pielea îmbătrâneşte? O dată cu vârsta caracteristicile şi aparenţa pielii se schimbă. Semnele vizibile ale acestui proces încep încă de la 25 de ani când procesele naturale regenerative încetinesc. Înlocuirea celulară este mult mai înceată iar deplasarea celulelor către suprafaţă este de asemenea încetinită . După 45 de ani subţierea pielii devine vizibilă în parte şi din cauza schimbărilor hormonale. Această subţiere face pielea mai vulnerabilă la distrugerile prin abraziune şi mai sensibilă la factorii alergenici şi iritanţi din mediu. Lanţurile de colagen şi elastină suferă rupturi şi distrugeri şi ca urmare pielea îşi pierde mult din tărie şi elasticitate. Hidratarea menţinută prin proteoglicani şi glicozoaminoglicani scade în abundenţă şi ca urmare pielea devine uscată şi flască. Pielea pierde de asemenea grăsime şi arată mai puţin plină şi mai puţin netedă. Vasele de sânge se diminuează ca număr şi pielea pierde coloritul tineresc şi strălucirea. În timp ce toate aceste schimbări au loc forţa gravitaţională acţionează şi trage pilelea cauzându-i lăsarea. Ridurile din jurul ochilor sunt semne caracteristice de distrugerea a pielii. Tendinţa de însănătoşire a pielii este redusă şi apar multe pete mici. Adiţional procesul de îmbătrânire poate fi exacerbat prin căldură sau frig, expunere excesivă la soare, stres şi nutriţie improprie. Efectele foto-îmbătrânirii pot fi văzute comparând pielea din ariile expuse cu cea din ariile nedescoperite. Pielea din ariile expuse este mullt hiperpigmentată comparativ cu cea din ariile neexpuse care este pală şi limpede. Dezvoltarea de leziuni comune ale pielii împreună cu afecţiunile aparente ale pielii (riduri fine sau adînci) odată cu vârsta creşterea pielii şi leziunile devin mult mai comune. Ele merg de la inofensivele afecţiuni seboreice, pete senile, hepatice, teleangectazii, vene varicoase până la afecţiuni grave, cancerele de piele.
Ce este ştiinţa de reversie a îmbătrânirii?
Reversia îmbătrânirii
Combaterea îmbătrânirii şi reversia îmbătrânirii rude apropiate
Durata de viaţă, îmbătrânirea şi tehnologii de reversie a îmbătrânirii
Refacerea balanţelor biochimice
Suplimentarea antioxidanţilor
Creşterea proceselor de reparaţie
Înlocuirea hormonală
Chirurgia cosmetică
Terapii de succes pentru reversia îmbărânirii
Refacerea
În organism refacerea balanţelor biochimice se perturbă cu vârsta şi e necesară aducerea acestora la un echilibru sănătos. Un exemplu edificator îl reprezintă mecanismul testosteronului la bărbat care cauzează durere şi dificultăţi la urinare. Farmaceutice specifice (proscarul) sunt capabile să blocheze efectele testosteronului şi să reducă această mărire. Rezultatul este reducerea durerii.
Suplimentarea antioxidanţilor
O altă abordare este suplimentarea antioxidanţilor cum ar fi vitaminele C şi E. În multe ţesuturi şi în special în piele există un echilibru între procesele regenerative şi cele degenerative. Multe distrugeri sunt produse de molecule denumite radicali liberi. În timpul tinereţii aceste molecule sunt ţinute sub control dar după 45 de ani există o reducere progresivă în apărarea împotriva acestor radicali. Prin aportul de antioxidanţi putem reduce rata distrugerii ţesuturilor datorată acestora.
Creşterea proceselor de reparaţie
În multe dintre ţesuturi există un echilibru sănătos între distrugere şi reparaţie. Refacerea pielii este diminuată odată cu vârsta sau la pacienţii cu imunitate scăzută. În aceste cazuri stimularea reparării pielii este realizată utilizând factori de creştere sau metoda alternativă de iritare sau rănire a pielii în mod deliberat urmată de stimularea reparării acestei. Agenţii exfolianţi ca Retin A, Alfa hidroxi acizi şi AFA induc o iritaţie controlată a pielii urmată de creşterea efectului de reparaţie. Peelingurile chimice cu acizi puternici sau reepitelizarea laser realizează o ardere controlată a pielii urmată de un puternic proces de reparare şi reînoire.
Înlocuirea hormonală
Cu vârsta dereglările hormonale produc schimbări importante. Reducerea estrogenilor la femei după menopauză duc la riduri, scăderea apetitului sexual, osteoporozei etc. Diferitele terapii de înlocuire hormonală au dovedit o scădere sau o reversie a multora din aceste afecţiui. Terapiile cu hormoni de creştere umani sau fitoestrogeni refac multe dintre schimbările produse şi conduc la un corp mai tânăr.
Chirurgia cosmetică
Câteva tipuri de chirurgie cosmetică induc regenerarea pielii, altele cum ar fi liposucţia au efecte duble de reversie a îmbătrânirii şi o îmbunătăţire a aspectului fizic.
Nici o Companie Cosmetică nu a făcut descoperiri remarcabile care să îmbunătăţească sănătatea pielii şi a părului. Tot ce s-a creat în acest domeniu este rodul descoperirilor cercetătorilor universitari, esteticienilor, şi în special al companiilor farmaceutice. Companiile cosmetice produc o excelentă cosmetică decorativă (“color cosmetics”) dar aceasta nu însemnă sănătatea pielii şi a părului.